Ce efect advers neaşteptat pot provoca medicamentele de tip Viagra

Celebra „pastilă albastră” luată de milioane de bărbaţi din întreaga lume poate duce la pierderea auzului, avertizează medicii.

Până acum, Viagra şi alte medicamente care au rolul de a trata disfuncţiile erectile au fost asociate cu sute de cazuri de surzire subită în rândul bărbaţilor din mai multe ţări ale lumii, inclusiv în Marea Britanie, informează Daily Mail
Autorităţile americane din domeniul siguranţei medicamentelor au fost nevoite să anunţe că există acest risc după ce au fost raportate 47 de astfel de cazuri. Specialiştii susţin că pierderea auzului este strâns legată de acest tip de pastile, din cauza unor inhibitori prezenţi, denumiţi PDE-5i, care se găsesc nu doar în Viagra, ci şi în Cialis şi Levitra.

Vârsta medie a celor afectaţi din cauza pastilelor pentru potenţă este de 57 de ani, dar specialiştii au constatat acest efect şi în cazul a doi bărbaţi care aveau 37 de ani.

Agenţia Americană a Medicamentelor şi Alimentelor a emis o atenţionare în care toţi bărbaţii care acuză probleme cu auzul în urma administrării medicamentelor de tip Viagra sunt sfătuiţi să meargă rapid la medic. Şi în Marea Britanie, urmează să fie emisă o atenţionare în acest sens.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Alabama din Statele Unite ale Americii, pe un eşantion de 11.525 de bărbaţi de peste 40 de ani, care foloseau pastile pentru tratarea impotenţei, a arătat că pierderea auzului s-a înregistrat în 17,9% din cazuri, fiind mai des întâlnită în cazul vârstnicilor.

Rezultatele studiului arătau că în rândul voluntarilor de 40 de ani incidenţa cazurilor de surzenie a fost de 7,5%, în cazul bărbaţilor de 50 de ani aceasta ajunge până la 15%, iar după vârsta de 50 de ani incidenţa surzeniei ajungea până la 47%.

Statisticile de specialitate arată că 0,8% dintre bărbaţii de 40 de ani iau Viagra, procentul ajungând la 3,3% în cazul sexagenarilor şi la 0,5% în cazul octogenarilor sau bărbaţilor trecuţi de 80 de ani.

Energiile malefice sunt chiar in casa ta!

Inconstient, preiei tristetea si gandurile negre ale celor din jur si te incarci cu energii negative. Frica, indoiala, orice gand rau sunt nocive, toxice si distructive. Iar casa ta, locul unde convietuiesti alaturi de cei dragi, este plina de energii negative. Exista insa ritualuri de purificare a locuintei, care transforma acest spatiu intr-unul sacru.
Energia cuvintelor rautacioase si intensitatea cu care le-a rostit o anumita persoana au efecte devastatoare asupra ta. De la pierderi semnificative de memorie, sperieturi, boli grave si iritabilitate accentuata, pana la certuri in familie, agresivitate si gesturi reprobabile.
Cand cineva se gandeste la tine nu tocmai frumos, are loc conectarea de energii negative comune si iti face rau chiar daca nu intentioneaza. De asemenea, daca o persoana a rostit in gand un blestem la adresa ta, va continua sa o faca subconstient si asupra altor persoane. Iar daca este vorba tocmai de cei cu care convietuiesti, in loc sa va bucurati de armonie si iubire, veti avea parte numai de dezaprobare, suparare si iritare. Ce poti face ca sa indepartezi energia negativa si sa poti, in sfarsit, sa pui punct certurilor, neintelegerilor si problemelor de sanatate?
Imprastie sare pe podea Aprinde o lumanare si spune o rugaciune. Apoi impras-tie cateva linguri de sare pe podea. Incepe cu usa de la intrarea in casa si continua cu incaperea in care au avut loc cele mai multe evenimente neplacute. De exemplu, cu camera in care ai stat cand ai fost bolnav sau cea in care te-ai certat de nenumarate ori cu partenerul de viata. Daca ai probleme cu vecinii, arunca putina sare si spre geam. Nu matura, nu curata cel putin 12 ore si schimba-ti gandirea negativa intr-una pozitiva. Nu uita ca una dintre legile Univer-sului este aceea ca tot ceea ce gandesti devine realita-te.
Deseneaza semnul infinitului Continua purificarea dand o vibratie inalta atmosferei din casa. Deseneaza cu degetul semnul infinitului, cel al armoniei si echilibrului. A-plica acest ritual pe fiecare perete din locuinta.
Plimba-te batand din palme Poate ti se pare amuzant, dar acest gest te ajuta sa-ti dai seama daca mai exista astfel de energii in locuinta. Bate din palme! Daca zgomotul se aude clar, inseamna ca puterea distructiva a fost inlocuita cu o energie luminoasa. In cazul in care remarci un sunet greu, se pare ca acolo este energie negativa. Ramai in acea incapere continuand sa bati din palme pana cand sunetul devine foarte clar.
Stropeste cu apa sfintita Incheie ritualul aducerii energiei vindecatoare stropind cu apa sfintita mijlocul fiecarei incaperi. Apoi uda colturile camerelor. La final, pastreaza un moment pentru inchinare si multumire. Intra in fiecare camera, aprinde o lumanare si spune o rugaciune. Nu exista una speciala, descarca-ti sufletul catre divinitate dupa cum simti.Facut periodic acest ritual te scapa de multe neplaceri si viata ta se imbunatateste vizibil.Sta in puterea noastra sa ne aparam de energiile malefice.

O rugaciune a Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin!

Sursa:crestin.ro

S-A DESCOPERIT SECRETUL FERICIRII. VEZI LA CE VARSTA APARE SI CE LEGATURA AU GENELE

Fericirea nu ţine de bani, glorie sau de o înfăţişare plăcută, ci d e o mutaţie la nivelul unei gene. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă de la School of Economics din Londra, informează site-ul newscientist.com.
Studiul, coordonat de Jan-Emmanuel De Neve, a plecat de la analiza datelor furnizate de un grup de voluntari gemeni. Astfel s-au adunat probe care susţin că există gene comune care sprijină anumite trăsături de personalitate, ce pot predispune indivizii la o stare optimistă în orice circumstanţe s-ar afla.
Astfel, experţii au constatat că persoanele fericite tind să aibă o mutaţie la gena 5-HTTLPR. Această genă este responsabilă cu transmiterea moleculelor de serotonină, care dau senzaţia de bună dispoziţie.
Echipa de geneticieni a precizat că rezultatele cercetării ar sugera faptul că persoanele care au moştenit aceste trăsături genetice au o „rezervă” de bună dispoziţie, ceea ce le va ajuta în viitor. Astfel, acestea vor depăşi mai uşor momentele tensionante care apar inevitabil în cursul unei vieţi.
Pe de altă parte, calculele profesorului Lewis Wolpert, autorul volumului „You’re Looking Very Well”, de la University College London (UCL), arată că oamenii ating fericirea în jurul vârstei de 85 de ani. El explică că la această vârstă un om nu mai poartă povara responsabilităţilor şi grijilor cotidiene şi, astfel, se poate bucura mai mult de viaţă.
Astfel, în anii adolescenţei şi la 20 de ani o persoană trăieşte o viaţă normală, fără o percepţie specială a fericirii. Urmează o perioadă de declin în ceea ce priveşte percepţia stării de bine, care durează până la vârsta de 45 de ani, când toate eforturile sunt direcţionate spre familie şi performanţele profesionale. Abia după această vârstă începe perioada fericirii, apogeul înregistrându-se, potrivit experţilor, în jurul vârstei de 80 de ani şi chiar către 90 de ani.
Aceste concluzii au la bază un studiu în care au fost implicaţi 341.000 de voluntari.
Din punctul meu de vedere, fericirea o simti odata cu trecerea fiecarei perioade din viata.Cind esti tinar poti fi fericit atunci cind toate visele tineretii se indeplinesc,ma refer aici la dragoste,iubire,cariera,familie.Cu trecerea timpului esti fericit cind vezi ca eforturile tale au prins viata,familia iti este alatuti,copii cresc,educatia lor nu lasa de dorit.Cit de fericiti sunt parintii cind au copii sanatosi,cuminti,ascultatori.Apoi mai tirziu ii conduci la gradinita sau camin,la scoala,la liceu,la facultate,se casatoresc si la rindul lor isi intemeiaza familii.Vin nepotii si ce fericire este mai mare decit aceea cind tu pe post bunic iti poti imbratisa roadele muncii de o viata.La 80-90 de ani nu cred ca se mai chiama „fericire” cind abia ca te mai poti misca si hidoasa de batrinete ,iti cuprinde toate madularele.Oare cum am arata daca nimeni nu ar mai imbatrini?Pentru asta ar trebui sa se faca un studiu.Noi parintii impreuna, cu copii nostrii, cu nepotii,cu stranepotii si cu urmasii,urmasilor nostrii in culmea fericirii si aratind cam pe la 45-50 de ani.Da, asta cred ca ar fi cea mai mare fericire! Astept sa o mai vad si pe asta,generatii intregi in culmea fericirii!Poate ca nu este timpul trecut si se vor schimba mutatiile genetice si poate omul care se crede fiinta superioara, va avea dreptul la fericire chiar din primii ani de viata si pina la sfirsitul ei,dar sfirsitul sa vina atunci cind vor trai si convetui impreuna macar citeva generatii,doar asa iti poti da seama de gustul FERICIRII….

Copacul de linga tine.

Te poti simti singur,dezamagit,abatut,trist,dar niciodata invins.Poti pierde,poti gresi,poti suferi,dar nu te gindi sa abandonezi.Aminteste-ti atunci cind e nevoie,ca esti puternic/a,ca sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face mai bine decit tine.Priveste viata cu ochi de invingator.Accepta ce este de acceptat si mergi mai departe.Stringe din dinti,spune Copacului de linga tine ce te doare,invata de la el sa ramii in picioare si…..intoarce-te….inapoi,la viata!

Prinţul William şi Kate au fugit în luna de miere cu elicoperul. Tot mapamondul se întreabă unde?!

Desi toate agentiile de stiri anuntau ca luna de miere a celor doi a fost aminata se pare ca a fost doar o diversiune. Printre destinaţiile exotice pentru care ar putea opta William şi Kate se numără Caraibele, Australia, Kenya sau Iordania, relatează Daily Mail. Sâmbătă dimineaţă, Kenya era favorită la agenţiile de pariuri, cu şanse de 3 la 1. la un moment dat, şi România era pe lista posibilelor destinaţii.
Prinţul William şi soţia sa, Catherine, au plecat sâmbătă, cu elicopterul, de la Buckingham Palace, relatează BBC News.
Ducele şi ducesa de Cambridge au plecat către o destinaţie necunoscută, pentru luna de miere.Locul ales de cuplul regal rămâne un secret bine păstrat, după ce nunta lor a fost în atenţia publicului din întreaga lume.
Printre destinaţiile exotice pentru care ar putea opta William şi Kate se numără Caraibele, Australia, Kenya sau Iordania, relatează Daily Mail. Sâmbătă dimineaţă, Kenya era favorită la agenţiile de pariuri, cu şanse de 3 la 1.
Însă cuplul regal ar putea continua cu tema britanică ce le-a marcat nunta şi şi-ar putea petrece măcar o parte din vacanţă în Scoţia, unde atât regina, cât şi prinţul de Wales au reşedinţe private.
Pe de altă parte, se ştie că prinţului William îi place foarte mult Africa şi s-ar afla pe teren sigur, din punct de vedere romantic, dacă şi-ar duce soţia în Kenya, unde a cerut-o în căsătorie anul trecut.
Şi Iordania, cu numeroasele sale locuri istorie, a fost prezentată drept o posibilă destinaţie. Ţara din Orientul Mijlociu ar răspunde laturii nostalgice a lui Kate, care a petrecut acolo doi ani din viaţă, alături de familia sa, atunci când era copil.
Dacă încearcă să scape de atenţia presei, o insulă izolată din Caraibe ar putea fi o alegere bună. Bequia şi insula Necker sunt uşor de securizat, la fel ca şi Mustique, unde părinţii lui Kate, Carole şi Michael Middleton, sunt oaspeţi frecvenţi.
Şi insula Lizard, din Australia, a fost vehiculată pentru luna de miere, dar, ţinând cont de faptul că William va trebui să se întoarcă la îndatoririle sale de pilot în două săptămâni, o călătorie atât de lungă este puţin probabilă. Ei ar putea fi tentaţi şi de Chile, ţară unde ambii au petrecut un timp înainte de universitate.

Sursa:stiri.ro

20 de semne ca se apropie o criza a alimentelor .

Lumea este in pragul unei crize alimentare globale, este semnalul care vine din partea tuturor analistilor. Desi criza nu se poate simti astazi si poate ca nici maine, dar aceasta va veni in cele din urma.
Preturile la alimente la nivel global sunt deja la un nivel record si acestea continua sa urce agresiv. Ce se va intampla cu lumea atunci cand sute de milioane de oameni nu isi vor putea permite sa se hraneasca singuri?
Exista tot felul de indicii ca vine o vreme cand nu va fi suficienta hrana pentru toata lumea. Iata 20 de semne ca lumea se apropie de o criza a alimentelor, conform The Economic Collapse:
1. Conform Bancii Mondiale, 44 de milioane de oameni din intreaga lume au fost impinsi catre saracie extrema din luna iunie 2010 si pana in prezent, din cauza cresterii preturilor la alimente.
2. O treime din terenurile agricole isi pierd, intr-un ritm uluitor, stratul de sol vegetal, propice culturilor, mult mai repede decat procesul natural de inlocuire, potrivit lui Lester Brown.
3. Datorita subventiile etanol din SUA, aproape o treime din cultura de porumb din Statele Unite este folosita acum pentru combustibil. Acest lucru pune insa presiune asupra pretului la porumb.
4. Din cauza lipsei de apa, unele tari din Orientul Mijlociu sunt nevoite sa se bazeze in totalitate pe produsele alimentare de baza din alte tari. Dar, din cauza acestui lucru, se estimeaza ca nu va mai exista productie de grau in Arabia Saudita pana in anul 2012.
5. Masele de apa de pe tot globul se epuizeaza intr-un ritm alarmant. Potrivit Bancii Mondiale, exista 130 milioane de oameni in China si 175 de milioane de oameni din India care se hranesc cu cereale si cu apa care este scoasa din straturile acvifere mai repede decat poate fi inlocuita.
6. In SUA, secarea sistematica a Acviferului Ogallala ar putea transforma „Granarul Abundentei” intr-un bazin plin cu nisip.
7. Boli cum ar fi rugina de porumb UG99 duc la distrugerea multor provizii alimentare din intreaga lume.
8. Tsunami-ul si criza nucleara din Japonia au facut ca vaste suprafete agricole sa fie inutilizabile. Unii specialisti cred ca o mare parte din nordul Japoniei va fi considerata de nelocuit. De asemenea, multi cred ca economia japoneza, a treia cea mai mare din lume, se va prabusi in totalitate in urma acestor dezastre.
9. Pretul petrolului ar putea fi cel mai mare factor de influenta de pe aceasta lista. Daca pretul petrolului se mentine ridicat, intregul sistem de productie alimentara devine mult mai scump si vom asista la preturi la alimente mult mai mari, iar unele forme de productie nu-si vor mai avea rostul.
10. La un moment dat lumea s-ar putea confrunta cu o lipsa de ingrasaminte agricole. Potrivit oamenilor de stiinta de la Phosphorus Global Research Initiative, lumea nu va avea suficient fosfor pentru a satisface cererea agricola, in 30- 40 de ani.
11. Inflatia pe piata produselor alimentare este devastatoare deja in multe economii de pe glob. De exemplu, India are de-a face cu o rata anuala a inflatiei la alimente de 18 la suta.
12. Potrivit Natiunilor Unite, pretul global al alimentelor a atins un nou record in februarie.
13. Potrivit Bancii Mondiale, pretul global al alimentelor a crescut 36% in ultimele 12 luni.
14. Preturile materiilor prime din grau s-au dublat din vara anului trecut.
15. Preturile materiilor prime din porumb, de asemenea, s-au dublat din vara anului trecut.
16. Preturile materiilor prime din soia au crescut cu circa 50% din iunie anul trecut.
17. Pretul sucului de portocale s-a dublat din 2009.
18. Exista aproximativ 3 miliarde de oameni pe glob care traiesc din echivalentul a 2 dolari pe zi sau mai putin.
19. Anul 2011 a fost deja unul dintre „cei mai nebuni ani” de la primul razboi mondial. Revolutiile au ravasit Orientul Mijlociu, SUA s-au implicat in razboiul civil din Libia, Europa este pe punctul de a intra in colaps financiar, iar dolarul american este pe moarte. Niciunul dintre aceste evenimente nu este o veste buna pentru productia mondiala de alimente.
20. Sunt zvonuri persistente cum ca se inregistreaza lipsa de alimente la unele dintre cele mai mari rezerve din SUA.
Sursa:lumea reala.