MINISTRUL CIRPELILOR DE FRINE

Doamne in ce tara traim?!
Isprava ministrului Anca Boagiu, care a reusit sa-i urce pe jurnalisti intr-un tren fara frane, sa le ceara sa taca dupa ce acestea au fost reparate cu o ramura de salcam, niste sarma si scoci, si sa sustina ca automotorul s-a stricat deoarece o ziarista a apasat pe un buton, n-a trecut lin pe la urechile angajatilor sai.
Niste baieti de la CFR, Siguranta Traficului, s-au intalnit duminica la un sprit cu niste prieteni, si printre ei s-a aflat un reporter de la Evenimentul Zilei, acceptat deoarece e ruda cu unul dintre meseni.
Ce-a vrut omul sa scrie dupa sprit bazandu-se pe spusele feroviarilor, dar s-a razgandit, pe motiv ca e in zadar sa incerce sa faca misto de Boagiu „pe surse”? Ca maniera in care aceasta s-a comportat, adica lamentabil, a fost motiv de hlizeala in intreg ministerul. Si ca ministrul s-a ales cu porecla „mam’selle Frana”.
Cand credeam ca le-am vazut pe toate, dupa ce ne-am obisnuit cu gandul ca traim in tara tuturor posibilitatilor si cand nimic din ce e omenesc nu credeam ca ar mai putea sa ne zdruncine impacarea cu destinul, o intamplare rupta parca din spatiul extraterestru isi face aparitia in gradina Carpatilor. Pentru a descrie amploarea evenimentului, cuvintele sunt neputincioase. Imaginile vorbesc de la sine. E stirea care spune totul despre noi.
O adevarata echipa de interventie se buluceste cu profesionalism sa dea de capatul problemei. Un sef imbracat in costum pune mana pe o creanga, o rupe din copac, apuca o sarma de pe marginea drumului, altul aduce fuga scotch, iar un altul se vara imediat sub locomotiva cu aparatura de specialitate adunata din natura, pentru a opera sistemul care cedase sub emotia importantei unei asemenea calatorii.
Cum necum, interventia inginerilor mecanici da roade. Trenul se misca din nou. O creanga, o sarma si un scotch de pripas repun in circuit trenul ministrului.
Socant si incredibil ar trebui sa fie ca in Romania din 2011 un tren este reparat, sub ochii ministrului de Transport, cu o creanga, o sarma si un scotch. Iar apoi acel tren pleaca mai departe cu ministru cu tot.
Asta ar fi trebuit sa isterizeze pe toti cei care ar fi vazut sau auzit aceasta stire. Ea nu mai socheaza insa pentru ca, trist, dar adevarat, cu totii facem parte din aceasta cultura a carpelii, a lucrului de mantuiala, a inchisului ochilor in fata problemelor, a aruncatului mizeriei sub pres.
De la ministru pana la mecanicul si impegatul de miscare, cu totii au crescut si s-au perfectionat in cultura si arta pacalitului si a trisatului. Viata lor comoda a fost croita deja pe o baza falsa, are la radacina o pseudo-valoare si tinde catre succesul suprem – perfectionarea tehnicilor de amagire.

Asa ne-am obisnuit sa ne amagim, in final, si pe noi. Ne furam caciula si suntem atat de naivi si imaturi incat sa speram ca nimeni nu va sesiza carpeala. Ba chiar avem si resurse nesfarsite de a ne indigna cand suntem aratati cu degetul de lumea intreaga. Fenomenul este, orice s-ar spune, o „minune” in randul lumii moderne

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s