ROMANIA SCOASA LA MEZAT ?


Faptele ce se petrec acum in tara noastra, imi aduc aminte de o corespondenta primita din Paris, in acei ani de rascruce ’90, in care ni se relata o intamplare iesita din comun de pe teritoriul Frantei, prin 1948. La scurt timp dupa terminarea razboiului, emigratia maghiara din Franta si-a incropit o asezare intr-un bazin carbonifer al acestei tari. Vazandu-se de capul ei si constatand ca in haosul de atunci nu o baga nimeni in seama, si-a construit structuri specifice statului maghiar: cu primar, drapel si alte insemne specifice acestuia. Francezii s-au dezmeticit abia atunci cand au vazut ca in respectiva localitate a inceput sa fluture peste tot drapelul Ungariei, punandu-i astfel pe acestia in fata unei situatii nemaiintalnite. Cand francezii au bagat de seama despre ce este vorba si au incercat sa intervina, comunitatea maghiara de acolo s-a revoltat. In replica, statul francez, prin autoritatile sale, a pus tunurile pe aceasta localitate, punand astfel capat si micii republici ungare incropite pe teritoriul Frantei, intr-un moment de slabiciune a guvernarii acesteia. Lectia aceasta i-a invatat pe francezi sa priveasca cu alti ochi si sa reglementeze in alti termeni statutul minoritatilor de pe propriul teritoriu, ceea ce de altfel si fac. Concluzia care se desprinde din aceasta intamplare, cat si din multe altele petrecute de-a lungul istoriei, pe care le-am trait si noi, romanii, este ca relatiile cu grupurile etnice maghiare trebuie tratate cu multa atentie si discernamant, data fiind capacitatea lor enorma de asimilare, puterea lor de a transforma in unguresc tot ce le iese in cale sau le pica in mana. Ca urmare, ei nu trebuie lasati niciodata sa atinga masa critica de la care isi permit sa actioneze astfel.
Tentativa aceasta de smulgere, cu o eleganta „democratica desavarsita”, demna de invidiat, din spatiul romanesc, daca nu a unei suprafete echivalente cu cea din timpul Diktatului de al Viena, din august 1940, macar cu a celei de marimea fostei Regiuni Autonome Maghiare din anii ’50, scoate in evidenta aviditatea de insusire a teritoriului comun, naravul ancestral al unei natiuni care si-a facut un crez din a maghiariza tot ce-i sta in cale, de la oameni si obiceiuri, la teritorii, ori de cate ori li se ofera ocazia.
Romania post decembrista pare a fi tratata de catre urmasii sai politici ca o mostenire in lichidare. In cei 21 de ani scursi de la evenimente, clasa politica, impreuna cu grupurile de interese aferente, a fost mai putin interesata de redresarea tarii si de dezvoltarea ei, prin adaugarea de valoare nou creata, insistand cu obstinatie pe impartirea intre ele a averii acumulate anterior de catre un intreg popor. Au fost lichidate si pradate, dupa criterii de ei stiute, fabricile si uzinele, sistemul de irigatii, padurile, complexele agrozootehnice cu intreaga lor zestre, plantatiile agricole, complexele hoteliere si de agrement, aducand tara in pragul falimentului, in imposibilitatea de a mai functiona, de a mai produce cel putin la vechii ei parametri. Acum, cand toate s-au cam epuizat, romanii, prin “eminentii” reprezentanti, au gasit de cuviinta sa scoata la mezat teritoriul patriei, pe care vor sa-l imparta administrativ dupa gusturile lor politice, intr-o formula care le-ar permite sa mai stoarca ceva avantaje, daca nu economice macar politice, cu consecinte din cele mai funeste, cu gandul ca rasplata pe care o asteapta ca beneficiu va veni cat de curand.Doamne ocroteste-i pe romani!
Sursa:cotidianul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s